Traseu unic de frumuseţe (I)

Dacă e să scriu despre mica mea vacanţă la Transfăgărăşan, un traseu extraordinar de frumos şi printre unicele din Europa, deşi, tind să afirm că din lume, atunci trebuie să vă spun că am fost la un pas de a nu merge.  În preziua plecării piciul a făcut o insolaţie. Din start am crezut că e vorba de o intoxicaţie şi mă gândeam să renunţ. Nu îmi păsa de banii plătiţi la agenţia turistică, mă gândeam la binele copilului. După ce i-am administrat paracetamol şi febra a mai scăzut şi dimineaţa i-am făcut analizele de rigoare, m-am putut gândi un pic că aş putea să mă aventurez în această călătorie. Recunosc că-n sufletul meu jinduiam la această mini vacanță și îmi părea teribil de rău că nu am să plec. Acum, vă daţi seama cât de mult am apreciat  mica mea vacanţă de două zile. Am apreciat-o asemeni unui muribund.  Eu sunt o persoană cam controversată, îmi e frică de mor de înălțimi, dar munții mă atrag ca un magnet. Acolo îmi pare că ating norii, acolo mă pierd în liniște.

Cu inima cât un purice de grijă am urcat în maxi-taxi spre Chişinău.  Sunându-i mamei din 10 în 10 minute să mă asigur că piciul  e bine, printre hurducăturile provocate de veşnica şosea în reparaţie (de vreo 3 ani şi jumătate săracă e în reparaţie ) şi cu condiţioner din ăsta mai… adică „liuk” am ajuns în capitala Moldovei. Grăbit, trist, plictisit, necăjit, mai murdar decât ultima dată ne-a întâmpinat cel mai mare oraş al ţării mele. Ne-am urcat în cel mai comun transport public – troleibusul şi am mers până la marca Chişinăului – bustul lui Ştefan cel Mare. Am traversat bulevardul cu gândul să o luăm în jos pe Bănulescu-Bodoni, dar ne-a venit strălucita idee de a traversa scuarul catedralei ca să mergem pe strada pietonală, vestita stradă pietonală. Ce să spun? Nu mi-am rupt picioarele, poate că aveam încălţări comode şi nu tocuri de 10 cm. Omenii se odihneau la terasele de acolo şi ăsta e semn că-n ciuda cârcotaşilor chişinăuenilor le place această stradă. Printre multele autovehicule parcate regulamentar și neregulamentar în preajma Băncii Naționale am ajuns şi la ASEM, de unde trebuia să luăm autocarul. Pe la 21:15, cu 15 minute întârzâiere am urcat şi ne-am pornit. Vreau să recunosc că numai s-a pornit autocarul că eu am adormit buştean. Ce mai, eram obosită după noaptea nedormită. M-am trezit aproape de vama Leuşeni la o staţie PECO, unde am fost la baie şi am servit câte o cafea. Vama am trecut-o relativ repede, fiindcă se putea şi mai rapid. Nu vă mai spun că eu iarăşi am dormit până la următoarea oprire. Spre ora 8:00 am ajuns la Braşov. Brașovul ne-a întâmpinat la fel ca și anul trecut: curat, liniștit (chiar dacă e oraș turistic), plin de mister și secrete vechi de secole, autocarul a staționat în apropiere de o veche cetățuie, martoră și ea la viața citadină de secole a Brașovului. Cei care erau pentru prima dată au putut vizita obiectivele turistice: centrul istoric, strada Republicii cu clădiri de o reală frumusețe arhitectonică de origine gemanică, Piaţa Sfatului, vestită şi pentru găzduirea festivalului Cerbul de Aur. În Piaţa Sfatului poți savura vara la o terasă cafea și ceai şi astfel să te bucuri de toată frumuseţea ce te înconjoară. În mijlocul pieţii se află Casa Sfatului care găzduieşte Muzeul Judeţean de Istorie. Tot în Piaţa Sfatului se află şi Biserica Adormirea Maicii Domnului, Muzeul Mureşenilor (Casa Mureşenilor), Biserica Neagră, principalul simbol al Braşovului. Acest obiectiv turistic al Brașovului este la câteva minute plimbare din Piaţa Sfatului. Aceasta este biserica patriarhală a Bisericii Evanghelice din România şi este unul din cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România. A fost parţial distrusă în marele incendiu din 1689 şi astfel şi-a dobândit numele actual. Puteți să admirați exteriorul, în interior nu prea aveți ce admira. Tot în Brașov veți merge pe strada Sforii, una dintre cele mai strâmte străzi din Europa. Eu cu soţul ne-am îndepărtat de grup şi am plecat la un mic shopping, dar și să mai savurăm din liniștea orașului. Am luat un mic dejun frugal, dar la un preţ astronomic. Ce să zic, e oraş turistic şi preţurile sunt pe măsura calificativului! Pe la 12:00 am revenit la autocar şi am pornit spre vechea Cetate a Făgăraşului.

Când am coborât m-am aşteptat să văd  vechiul edificiu istoric amplasat în afara localităţii, dar spre marea mea mirare e chiar în centrul municipiului Făgăraş. Până la poarta cetăţii veţi fi întâmpinaţi de păsările eleganţei – lebedele, parcă te introduc în lumea aceea plină de frumos, eleganță și totodată de violență. Curtea cetății este largă. În partea dreaptă veţi putea vizita muzeul, iar în partea stângă se află camerele de tortură. E o adevărată revelaţie să mergi prin sălile unde se dădeau baluri cu regi şi regine, undeva se mai aude şi acum muzica acea ancestrală şi dacă nu eşti cu picioarele pe pământ s-ar putea şi să faci câţiva paşi de dans :). Noi aripa camerelor de tortură nu am vizitat-o dar am trecut prin apropiere. Vă spun sincer că fără să vrei simţi cum te trec fiori reci pe şira spinării și parcă auzi glasurile pline de agonie ale deținuților politici.

Încă sub impresia vie a cetății ne-am continuat călătoria la cascada Bâlea.Nu ştiu pentru alţii, dar mie mi s-a părut foarte înaltă. Am urcat cu chiu cu vai aproape de izvorul cascadei. Chiar şi de acolo de unde am ajuns mi s-a deschis un peisaj feeric. Acolo în inima munţilor începi să iubeşti cu adevărat „Mioriţa”, „Baltagul”, începi să-ţi iubeşti cu adevărat ţara.

Cascada Bâlea

Prima zi a călătoriei noastre a luat sfârşit la o pensiune de 4 stele, care numai condiţii de patru stele nu avea. Dar, poate administratorii au pus în calcul la acele 4 stele amplasarea pensiunii. Ce mai, cine s-a gândit, s-a gândit bine să o construiască chiar la poalele munţilor şi pe sub fereastră să curgă râul. Vă imaginaţi că am adormit sub cântecul apei de munte și-n brațele soțului meu scump!

Povestea mea va continua!

Traseu unic de frumuseţe (I)

Alte articole

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *