Totu-i despre viață

Ieri, unul dintre cele 16 concerte din turneul cântărețului Pavel Stratan în Statele Unite a adunat moldovenii și românii de prin apropiere de Chicago, unde s-a lansat noul album, “Totu-i despre viață”.

O să trec cu vederea parada mașinilor luxoase, dialogurile cu 3 cuvinte în română și restul în engleză, excesul de parfum scump și ținutele care le întrec la sclipici și șic pe cele de pe Covorul Rosu ale prezenților la concert. O să mă prefac a nu mă afecta nici “boala incurabilă” a moldovenilor de a întârzia oricând și oriunde, pentru că, evenimentele se organizează din start cu ideea că moldovenii nu sunt punctuali, iar aceștia au o scuză plauzibilă (după ei) –  “șefii nu întârzie niciodată, ei doar se rețin“.

O să spun doar că m-am simțit mândră că sunt născută în aceleași hotare cu Pavel Stratan și că împărțim același grai. Îi bănuiam simplitatea încă de la lansarea primelor albume, chiar dacă părea moldoveanul tipic, care vorbește moldovenește, fură dacă poate și își petrece nopțile pe acolo pe unde este de băut. Iar dacă pâna nu demult îl cunoșteam pe cântarețul Stratan și repertoriul Dumnealui, Omul Stratan m-a cucerit, m-a uimit și m-a făcut și mai mândră că îi sunt conațională. Când toți se așteptau la “focuri de artificii”, Pavel Stratan a ieșit în scenă alergând, fără pază de corp, fără aere de vedetă, fără ajutorul nimănui de a “încălzi” și anima publicul, fără sclipici vestimentar și, lipsit definitiv de impresia că ar fi cu ceva mai bun decât oricine din acea sală. A combinat frumos melodiile vechi cu cele din noul album, printre bancuri, voie buna și zecile de mulțumiri aduse tuturor. Publicul a făcut rând atât în pauza ( care s-a dovedit a fi destul de lungă, pentru că lumea nu se dădea dusă) pentru a lua autografe și a poza alături de cântăreț, precum și la sfârșitul concertului. “Vă rog, revenim după concert, vă promit că facem poze cu fiecare” le striga cântărețul, în timp ce , cu zâmbetul sincer pe față, mai deschidea brațele pentru o urmatoare pereche, mai strângea o mână în fața aparatului foto și mai spunea un mulțumesc.

A vorbit cu admirație despre soția și copiii săi, despre remarcabilii organizatori, despre chitara-dar de care nu se desparte de la un timp și, a lăsat publicul fără cuvinte de la primele acorduri ale piesei “Tata”.

Deși concertul a durat mult peste program, Pavel Stratan a mai cântat piese pentru dedicații muzicale, pentru publicul care a cerut o piesa în plus, a fost atent la doleanțele copilașilor, care vroiau să-l audă pe “Ghiță” al Cleopatrei și a mai oferit autografe, poze și omenie prin îmbrățișări.

Nu mai puțin relevant a fost să descopăr printre fani mulți băștinași ai României, de diferite vârste, chiar dacă textele cântărețului sunt mai pe înțelesul basarabenilor.

Unul din sponsori menționa spre încheiere că, “e uimitor cum un om și o chitară pot aduna atâta lume“, dar cred că și mai uimitor e faptul cum acest om ramâne de o simplitate și modestie considerabilă, chiar dacă are un nume, chiar dacă are un public, chiar dacă e admirat și de cei care nu îl înțeleg definitiv.

Mi-aș dori multe, multe asemenea concerte în Moldova, cu vedete MD în primele rânduri, pentru a învăța o lecție frumoasă de cum e a ramâne Om, când vedzețismul te ia pe sus.

Totu-i ca în viață…, unii își iau lucruri de lux în rate, pentru a se pune cât de cât în valoare, alții își reduc valoarea, pentru că se cred nedemni. Unii își arată desconsiderația pentru publicul care îi aplaudă, alții dăruiesc suflet fiecăruia în parte. Unii se maimuțăresc pe fonogramă la Palatul Național pentru 100$ și mai mult, alții trec oceane și stabilesc o sumă simbolică pentru evenimente practic private. Unii scot o piesă și își autopun pe creștet corona din lauri, alții mai adaugă un album, dar îți răspund respectuos la salut.

Alte articole

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *