Suntem la fel și, totuși, diferiți

Zilele acestea “Un microbuz plin cu colete a fost jefuit lângă satul Buțeni. Acesta a fost atacat de către trei indivizi cu cagule pe cap. Șoferul microbuzului a fost bătut și jefuit.”, iar reacția cititorilor “Asta e Moldova, nu mă miră”. Și dacă acolo nu te mai uimește nimic, aici, se face curând un deceniu în care mă tot mir. De unitățile de masură sau greutate nestandarte și de gradele lor fahrenheit, m-am mirat la început, dar nu atât de mult încât sa le și folosesc, vorba lui Emilian Crețu “Poți scoate orice dintr-un moldovean, dar moldoveanul din el, niciodată”.

Și cum să nu te miri, cînd un milionar stă în același rând cu tine la casă, îmbrăcat într-un tricou decolorat, dar vesel și plin de viață ca un adolescent? Sau cum să nu te mire gestul, necerut în scris nicăieri, de a șterge aparatele de sport după ce au fost folosite, drept act de curtoazie pentru următorul utilizator? Cum să nu îngheți de emoție, când de la primele acorduri ale imnului, masele de oameni amuțesc și își duc mîinile la inimă cu mândrie și respect? Stai și clipești din ochi și fără să vrei te gândești “aha, exact ca în Moldova”.

Nu spun că America e o țară fără de vagabonzi, că polițiștii nu fac abuz de putere sau că în școli și biserici nu se împușcă oameni nevinoveți, vorbesc despre lucrurile mărunte, care puse unul lângă altul, schimbă întreg peisajul.

Din observațiile de pâna acum, am facut o paralelă între ai lor și ai noștri, care a ieșit cam așa:

Americanii își iubesc tara, iar aceasta e o dragoste reciprocă – Moldovenii nu pot iubi, pentru că nu primesc nici puțin respect.

Ei se simt onorați când sunt înrolați în Armată și merg orbește în razboaie care nu-i privesc – noi scoatem certificate medicale că nu suntem apți de Armată, doar să fugim de un an în care trebuie să paști capre, să mături străzi sau să devii constructor pentru vreun șef.

Ei își pun cel puțin un drapel la ușă în semn de admirație și respect – noi avem doar un drapel pe Primarie, pe care îndrăznesc să îl fure unii și să îl fâlfîie la beție în semn de ”mare ispravă”.

Ei își ornamentează casele la fiecare sarbatoare din abundență – noi avem un bradut pe care îl împodobim cu jucăriile de dinaintea anilor ’90.

Ei se căsătoresc când sunt pregătiți moral și financiar, de regulă la 30-35 ani – noi la 30 suntem obosiți deja de 10 ani de construit case și sărăieșe, de crescut copii și de alergat prin străinătăți cu alt scop decât cel de a le vizita.

Mulți dintre ei renunță la ideea de a avea copii, pentru că a avea copil implică multă resposabilitate și sume enorme pâna la a-i pune pe proprii picioare – ai noștri fac copii mulți, mai ales cuplurile care nu se mai trezesc din beție.

Copiii lor se odihnesc pe maluri de Ocean – copii noștri se odihnesc la bunici la țară, prășind, facând tizîc și având grijă de gospodărie.

Ei sună la poliție dacă suspectează că vecinul a dat o palmă la fund propriului copil – la noi unde bate mama, crește.

Bărbații lor își laudă soțiile că au ales o bonă sau o menajeră bună – bărbații noștri nici nu își dau seama că a avea grijă de casă și de copii, după orele de lucru, sunt servicii aparte.

Ei își aleg cu minuțiozitate facultatea pe care o urmează – noi mergem acolo unde suma contractului e mai mică.

Ei au salarii care le permit să pună deoparte – noi avem salarii care nu acoperă cheltuielile lunare.

La ei se dă câștig de cauză pentru stăpânii unei pisici, care nu au găsit în instrucția de folosire a microundei, paragraful în care se spune că pisicile nu se usucă în aceasta – noi nu suntem îndreptățiți nici dacă am fost accidentați pe zebră.

Pentru ei lux înseamnă să deție 2 mașini per membru de familie – pentru noi lux e să ai măcar una, pentru toată familia.

Ei își permit intervenții cirurgicale de mii de dolari pentru un cîine sau o pisică – noi ne permitem o consultație medicală atunci când durerile ajung insuportabile.

Ei trăiesc după regulile societății încă de pe băncile școlii – noi, trăim după regulile fiecărui șefuleț, pe care trebuie să îl suporți dacă vrei salariu.

Ei îți zâmbesc cu sau fără treabă – moldovenii fără motiv pot să te trimită undeva.

Ei pun bani deoparte, ca măcar odată în an, să meargă undeva să se odihnească – noi punem bani deoparte pentru o nouă reparație, pentru noi draperii, pentru soba mutată cu un metru mai în colo.

Ei construiesc case din materiale ușoare, repede, ieftin – noi construim o casă 10 ani, trainică, cu pereți cărora le trebuiesc o pădure în sobă ca să o încălzească.

Ei bat cuiele la gardul din grădină spre exterior, ca în grădină să arate gardul frumos – la noi trebuie să fie ochiul vecinului satisfăcut.

Ei au ore de primire pe care le stabilești online sau la telefon – noi avem cozi interminabile, în care poți sta zile la rând fără să ajungi la ușa la care ai nevoie.

Ei au bonuri de casă, cu ajutorul cărora poți întoarce orice produs care nu ți-a plăcut – nouă ni se dă bonul cerut împreună cu o privire pe care nu vrei să o vezi a doua oară.

Ei își permit să iasă în stradă îmbrăcați în haine de casă sau în pijama dacă le e comod – noi, o să ne sfiim să ieșim a doua zi în aceeași haină și de multe ori nici pijamaua nu ne e comodă, în schimb e tare delicată.

Ei nu prea îi iubesc pe imigranți – noi am acceptat, ori suntem urâți de toți, ori murim de foame la noi în țară.

Ei știu că în cea mai rea situație, Statul o să aibă grijă de ei – noi știm că a te lăsa pe mîinile Statului, înseamnă a nu mai avea nici o șansă.

Noi avem Anul Nou cu Albe ca Zapada, Iepurași, Vulpi și Ursuleți – ei au Halloween-ul cu schelete, Babe Cloanțe, fantome, Vampiri, sicrie, dulciuri în formă de degete, mîini, picioare și capete tăiate.

Noi mergem din casă în casă să spunem “Să trăiți, să înfloriți” – ei merg de la ușă la ușă să sperie.

Noi avem o relație aparte cu părinții pe tot parcursul vieții – ei sunt reci în relații cu toți.

Noi cunoaștem cel puțin 2 limbi și însușim orice limbă de care avem nevoie – ei puțini care cunosc o a doua limbă.

Noi avem femei care știu a coase, croșeta, țese, împleti – ei văd lucrurile confecționate manual în muzee și magazinele specializate.

Noi ne preparăm mâncarea acasă și ne facem sărbătoare ieșind la un restaurant/pizzarie/cafenea – ei fac eveniment din gătitul mesei de Ziua Recunostinței acasă.

Noi considerăm vecinii un fel de rude și le sărim în ajutor la nevoie – ei rar cunosc numele vecinilor de peste perete.

Noi avem, în unica mașină, un cablu metalic, gata să remorcăm pe oricine blocat pe marginea drumului – mașinile lor sunt remorcate doar contra plată (cam un salariu mediu MD).

Noi ne pregătim de sărbători cu 1,2 săptămâni înainte – ei scot la vânzare costumele de baie după Anul Nou și jucăriile pentru brad la începutul toamnei.

Dar avem și tangențe:
Noi avem rușii, care nu vor sa ne învețe limba – ei îi au pe mexicani.

Ei plătesc toată viața ratele la case, mașini, tehnica, etc. – noi plătim toată viața datoriile de luna trecută.

Noi avem 8 Martie – ei au Ziua Mamei (care nu e pe 8).

Ei au Ziua Tatălui – noi avem 23 februarie, care nu are nimic cu majoritatea bărbaților, dar e sărbătorită de toți.

Ei îl au pe Santa Claus – noi îl avem pe Moș Crăciun, care vine, dacă vine, nu la Craciun ci la Anul Nou.

Unii din ei pot trăi o viață întreagă în case închiriate – și noi putem.

Paradoxuri:
În unele magazine, poți procura haine noi la preț mai mic decît hainele de mâna a doua vândute în piețele din RM.

Multe produse alimentare sunt mai ieftine decât în Moldova.

Perfectarea actelor costă considerabil mai puțin.

Un transfer monetar din Statele Unite către Moldova costă 12.50$ pentru 1500$, invers – 10$ per fiecare 100$.

Vreau să fiu contrazisă, să mi se spună că exagerez, că timp de un deceniu lucrurile s-au schimbat și o să am motiv de a mă mira frumos când ajung data viitoare în Moldova…

Alte articole

comments

26 thoughts on “Suntem la fel și, totuși, diferiți

  1. I simply wanted to write down a note to thank you for these amazing ways you are showing here. My time consuming internet research has now been compensated with pleasant facts to write about with my contacts. I would suppose that most of us readers are undeniably fortunate to exist in a useful site with so many marvellous people with helpful tips and hints. I feel very much fortunate to have used your webpage and look forward to many more enjoyable minutes reading here. Thanks a lot once more for all the details.

  2. My husband and i were very relieved when Emmanuel managed to carry out his research while using the ideas he received out of your web pages. It is now and again perplexing to just be giving for free guidance some others might have been making money from. Therefore we do know we’ve got the website owner to appreciate because of that. All the explanations you’ve made, the straightforward blog navigation, the relationships you can make it easier to foster – it’s got all awesome, and it is helping our son in addition to the family imagine that this topic is thrilling, and that’s rather mandatory. Thanks for the whole thing!

  3. I enjoy you because of all your efforts on this web page. My daughter loves going through investigations and it is obvious why. We know all regarding the compelling mode you create important information via your website and recommend participation from other people on the topic then our favorite child is always studying a lot. Enjoy the remaining portion of the year. You are always doing a brilliant job.

  4. My husband and i were really satisfied when Jordan managed to round up his survey by way of the ideas he obtained out of your web pages. It’s not at all simplistic to simply possibly be freely giving concepts that many the others could have been making money from. So we fully understand we have the blog owner to appreciate for this. Most of the explanations you’ve made, the simple website menu, the friendships your site aid to foster – it’s got most impressive, and it’s really letting our son in addition to the family recognize that that matter is awesome, which is certainly incredibly vital. Thank you for all!

  5. I needed to put you a very little word to be able to say thank you over again just for the gorgeous tips you have discussed in this case. It is simply surprisingly generous of you to deliver openly all that a lot of folks could possibly have distributed for an electronic book in order to make some bucks for their own end, primarily considering the fact that you could possibly have done it if you considered necessary. The smart ideas as well acted like a easy way to fully grasp some people have a similar dream really like my personal own to understand a lot more when considering this condition. I believe there are millions of more enjoyable opportunities in the future for many who examine your website.

  6. I wish to get across my gratitude for your kindness in support of men and women that need help on this particular question. Your real dedication to getting the message all over turned out to be extraordinarily valuable and has encouraged associates like me to get to their goals. Your personal interesting hints and tips can mean a whole lot to me and even further to my fellow workers. With thanks; from each one of us.

  7. I simply needed to thank you very much once again. I do not know the things that I would’ve carried out without these aspects contributed by you about such a concern. It was a intimidating dilemma for me personally, but viewing this expert avenue you handled that took me to weep for gladness. I will be grateful for the work and as well , pray you realize what a great job that you’re putting in training the rest all through your blog. I know that you have never encountered all of us.

  8. I’m writing to make you be aware of what a fabulous experience my girl encountered reading through your webblog. She picked up such a lot of issues, which include what it is like to have a marvelous giving mindset to let the rest with no trouble learn a number of hard to do matters. You truly surpassed our desires. Many thanks for imparting these valuable, safe, explanatory and in addition easy guidance on that topic to Gloria.

  9. I am glad for commenting to make you know what a helpful encounter my wife’s princess gained browsing your web page. She came to find lots of pieces, which included what it’s like to possess an awesome teaching nature to have folks completely grasp chosen complicated things. You undoubtedly exceeded my expected results. Many thanks for giving these essential, healthy, explanatory and in addition unique tips about this topic to Emily.

  10. I have to show my gratitude for your generosity supporting those individuals that absolutely need assistance with this idea. Your real commitment to passing the message all-around had been extraordinarily productive and have specifically empowered guys like me to attain their targets. Your informative key points means a whole lot to me and far more to my peers. Thanks a ton; from all of us.

  11. Thank you a lot for providing individuals with an exceptionally memorable chance to check tips from here. It’s always very good and packed with a good time for me and my office co-workers to search your website the equivalent of thrice in 7 days to study the new guides you have. Of course, I’m so certainly happy with the astounding information you give. Certain 4 ideas in this posting are easily the very best I have had.

  12. I precisely wanted to thank you so much all over again. I’m not certain what I would’ve created without the ways shared by you relating to such a situation. It absolutely was a frightening condition for me, however , viewing this specialized approach you solved the issue forced me to weep over gladness. Now i am thankful for this support as well as pray you are aware of a great job that you’re accomplishing teaching the others through the use of your web blog. I am certain you have never met all of us.

  13. I and also my friends were checking the nice tips and hints on your web page while instantly got a horrible feeling I had not expressed respect to the site owner for those strategies. All the people became absolutely stimulated to see all of them and now have in reality been tapping into these things. I appreciate you for getting quite considerate and for finding such beneficial issues millions of individuals are really desirous to be informed on. My sincere apologies for not saying thanks to sooner.

  14. I really wanted to send a small word in order to say thanks to you for the amazing techniques you are sharing on this site. My particularly long internet search has at the end been recognized with useful insight to write about with my family. I ‘d admit that most of us site visitors are very blessed to dwell in a really good site with so many marvellous professionals with insightful points. I feel very much grateful to have used your entire web pages and look forward to so many more fabulous moments reading here. Thanks once more for everything.

  15. I wish to get across my passion for your kind-heartedness supporting persons who really want guidance on the issue. Your real commitment to getting the solution around appears to be astonishingly effective and have continually empowered men and women like me to get to their desired goals. Your personal important facts signifies a lot to me and substantially more to my fellow workers. Best wishes; from all of us.

  16. I simply wished to thank you very much again. I do not know the things I would have handled in the absence of these opinions revealed by you directly on my area. Completely was a horrifying scenario in my circumstances, however , noticing the very skilled way you resolved that took me to leap for fulfillment. Now i am happy for your help as well as pray you know what a powerful job you have been doing training the others through your webblog. I am sure you’ve never come across all of us.

  17. Thanks so much for giving everyone an extremely wonderful possiblity to read articles and blog posts from this web site. It’s usually very terrific and jam-packed with fun for me personally and my office fellow workers to visit the blog really 3 times per week to see the newest guidance you have got. And of course, I’m just always fascinated for the gorgeous ideas you serve. Some 1 tips in this post are surely the best we have had.

  18. I not to mention my buddies have been going through the great solutions from your website and then all of a sudden developed a horrible feeling I had not expressed respect to you for them. All of the young boys became consequently passionate to read through all of them and now have seriously been using those things. Appreciate your turning out to be well accommodating as well as for making a choice on certain impressive ideas most people are really desirous to know about. Our own sincere regret for not saying thanks to you sooner.

  19. I happen to be commenting to make you know of the impressive encounter our daughter gained browsing your web page. She mastered a lot of things, including what it is like to possess an incredible teaching heart to get the mediocre ones clearly have an understanding of specified complex issues. You really exceeded visitors’ desires. Many thanks for displaying these important, safe, informative and easy tips on this topic to Gloria.

  20. My husband and i ended up being joyous Albert managed to deal with his research through the entire ideas he discovered from your very own web page. It is now and again perplexing just to be making a gift of guides which often most people could have been selling. We really discover we have the blog owner to thank for this. The specific illustrations you made, the simple site navigation, the friendships your site make it easier to promote – it’s got everything excellent, and it’s helping our son in addition to our family do think this theme is awesome, and that’s truly serious. Many thanks for all the pieces!

  21. I precisely desired to appreciate you yet again. I do not know the things I might have implemented without the smart ideas revealed by you concerning this situation. It truly was a real intimidating crisis for me personally, however , finding out this specialised avenue you treated that forced me to leap for contentment. I am just thankful for the guidance as well as trust you realize what an amazing job you have been undertaking educating most people thru a site. I know that you haven’t encountered any of us.

  22. I precisely had to appreciate you once more. I am not sure the things that I could possibly have gone through in the absence of these smart ideas documented by you regarding such subject matter. Completely was a horrifying matter in my circumstances, but observing a specialised strategy you solved the issue made me to jump for contentment. I will be grateful for this help as well as sincerely hope you are aware of a powerful job your are doing teaching others using your website. Most probably you haven’t encountered any of us.

  23. I am only writing to let you be aware of what a terrific discovery my wife’s child had reading through your web page. She noticed a lot of details, with the inclusion of what it’s like to have a wonderful teaching style to have many people really easily grasp selected impossible subject matter. You really exceeded my expectations. Thanks for producing such invaluable, healthy, educational not to mention easy tips about this topic to Tanya.

  24. I and my pals came looking at the great techniques located on the website and so instantly I got a terrible suspicion I never thanked the blog owner for those secrets. All the young men ended up so stimulated to study them and already have simply been tapping into them. I appreciate you for truly being well helpful and for figuring out these kinds of quality topics millions of individuals are really needing to be informed on. My very own sincere apologies for not saying thanks to earlier.

  25. I as well as my pals happened to be digesting the nice procedures located on your site and so suddenly came up with a horrible feeling I never thanked the site owner for those techniques. Most of the men were for this reason excited to read through them and have in effect honestly been having fun with these things. I appreciate you for getting very kind as well as for utilizing this kind of amazing resources millions of individuals are really desirous to be aware of. My sincere apologies for not expressing gratitude to you earlier.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *