Plouă…

Cândva, puteam sta lipită ore întregi de un geam, urmărind continuu cum frunzele se clatină sub lovitura picăturilor, privind râulețele lăsate pe sticlă și negândind la nimic, în timp ce gândeam despre toate.

Vara, ploile le puteam privi de pe balcon. Întindeam mâinile și prindeam picăturile care spălau căldura de pe acoperiș. O bucurie neînțeleasă îi cerea sufletului să strige când, în mânile făcute căuș, picăturile nu mai încăpeau.

Uneori, ploaia ne binecuvânta cu câte un curcubeu, iar acesta se arăta parcă întîi pe balconul casei noastre. “Curcubeeeu, curcubeeeu” se auzeau vocile puradeilor din mai multe ogrăzi, în timp ce hudița se anima de alergatul lor vioi, care se încheia, ca la comandă, la colț de mahala, subt magia priveliștei. Nu alergam niciodata cu ei, îmi plăcea să le privesc bucuria, dansul infantil și țipetele pline de pace. Era un tablou unic și încercam sa-l rețin pentru mult, mult timp, căci curcubeul ni se arăta rar. Când picaturile încetau, îmi aruncam încălțările și mă porneam desculț, prin noroiul proaspăt, spre iarbă. Călcam încet, ca într-o rugăciune, ușor, cu capul plecat, zâmbind la atingerea fiecărui fir. Alte ore în șir puteam zbura deasupra ierbii, fără să aud pe nimeni, fără să îmi pese încotro merg, fără să gândesc senzațiile…

Unele ploi mi-au îngenunchiat parinții în smerenie față de Ceruri. “Doamne, ai milă de noi” tremurau vocile lor, când eu încercam să înteleg cum poți cere ca un asemenea miracol să sfârșească…

Mai târziu, ploaia avea un înțeles Dumnezeesc, când deveneam un întreg în îmbrățișările iubitului, nespunându-ne nimic, simțind fiecare picătură mângîindu-ne corpurile. Sau când, în nebunie, ne luam de mâini și alergam zâmbind, țipând ca acei puradei care ieșeau să vadă curcubeul. Și cu cât picăturile erau mai dese, mai mari, cu atât fericirea ne creștea pieptul.

Umbrelele își aveau și ele partea de basm – accentuau sunetul unic și te prindeau în jocul fantastic de a încăpea doi, subt o umbrelă de o persoană, iar ploaia să nu te atingă…

Unele ploi au plâns cu mine, m-au înțeles, mi-au spălat fața de lacrimi, au tunat, au fulgerat și au lăsat cer senin.

Acum e trecut de miezul nopții. Stau cu laptopul pe brațe cu fața spre geam. Ploaia lovește cu același sunet în sticlă, întunericul din odaia lasă să se vadă dansul picăturile de lângă felinar. Dacă deschid ușa, tălpile ar putea simți iarba umedă. Este suficient loc de mers în nicăieri, dar stau ascunsă subt plapumă, ca și restul. Poate pentru că e prea târziu. Poate pentru că e prea frig. Poate pentru că sunt prea mari umbrelele…

…în mahalaua noastră cerul mai colorează câte un curcubeu uneori, pe care îl urmăresc de la balcoane tot mai puțini maturi. Puradeii și-au făcut și ei puradei, în mahalalele altor țări, unde plouă la fel de frumos, dar nu atât de cald.

Alte articole

comments

One thought on “Plouă…

  1. hello!,I love your writing so much! percentage we communicate extra approximately your article on AOL? I need an expert on this space to unravel my problem. Maybe that’s you! Taking a look ahead to peer you.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *