Mi-e dor de tine…

…timp, în care minutele aveau încă 60 de secunde și încăpeau câte 100 într-o singură oră…

Mi-e dor de gustul copturilor, în prag de sărbătoare, pe care îl caut disperată în aceeași rețetă, fără de succes.

Mi-e dor de colindul de afară, ascultat dârdâind pe pragul rece, dar care sfârșeau mai repede decât ai fi dorit.

Mi-e dor de târâitul săniilor la deal, de mâinile înghețate, de leacul mirosind a ceapă și ridiche neagră, care te însănătoșea, prin minune, pâna la săniușul de a doua zi.

Mi-e dor de șezătorile mămicăi, care aveau gust de plăcinte cu mere și de voie bună.

Mi-e dor de sania mare, trasă de cal a tăticului, care ne lăsa fierbinte în obraji de la viteză și ne făcea să înghițim fulgii cu o fericire de nedescris.

Mi-e dor de notpile fără de curent electric, când nu exista decât focul din vatră, o candelă pâlpâindă și vocile oamenilor dragi povestind istorii printre zâmbete.

Mi-e dor de gălăgia noastră fericită, lipsită de griji, lipsită de temeri…, lipsită de sens, dar fără de care se întrebau maturii mahalalei dacă e totul în regulă.

Mi-e dor de mirarea bunicilor la auzul colindului de Craciun, “atât de lung” și “atât de frumos”, chiar dacă era același colind ca cel de anul trecut. Mi-e dor de cei câțiva lei strecurați pe ascuns “numai să nu știe bunicuț-ta”, “numai sî nu afli bunelu”, adaugați celor oficiali, care valorau împreună cât zece salarii și în privința cărora aveai planuri mari, serioase.

Mi-e dor de tăvile cu semințe prăjite, pline ochi, pe care le rânduiam cu acuratețe ( în mahala, la scaun) și le terminam printre bancuri, râs până la lacrimi și istorii care s-au gravat ca în piatră în memorie.

Mi-e dor de discotecile în care erau câteva grade plus diferență celor de afară, dar în care țopăiam înfofoliți/fericiți, în paltoane, pe o muzică care nu ne plăcea, dar la care nu făceam nici o cât de scurtă pauză.

Mi-e dor de buna mea prietenă, pe care o petreceam până la jumătate de drum spre casă, apoi îmi întorcea favoarea, până ne apuca dimineața.

Mi-e dor de frigăruile la care se mergea cu animalul sau pasărea încă vie, dar care erau “numai bune de copt” după nici cinci minute de marinadă, pe care le mâncam semi-crude, semi-arse, dar nu făceau nici un fel de intoxicație alimentară.

Mi-e dor de interminabilii kilometri făcuți într-un picior, în autobuse supraîncarcate, mirosind a combustibil și a ger, dar care duceau spre casă.

Mi-e dor de brațele tremurânde, care pretindeau că mă încălzesc și de respirația caldă din mănuși.

Mi-e dor de focurile pe zăpadă, care ne afumau mâinile, hainele, sufletele deseori, dar în jurul cărora eram adolescenți, traiam fiecare secundă, vedeam fiecare fulg de nea și îi știam pe toți tineri, sănătoși, în forțe și… vii.

… știu, foarte curând o să-mi fie dor de clipele pe care le trăiesc acum și acest curînd va veni mai repede decât mi-aș fi dorit, pentru că minutele deja au doar 60 de secunde scurte și nu mai încap câte 100 într-o singură oră…

Alte articole

comments

3 thoughts on “Mi-e dor de tine…

  1. tsvia

    perfect simtul fiecarui care vine din copilaria si bastina skumpa sufletului clipele traite din plin cu cei mai draji in viata .clipele perdute si nepretuite la timp din nestiinta perderii la momentul trekut…………esti foarte bravo ca poti sa iti esxprimi atit de adinc gindurile….atit de aproape de si trecut prin fiecare sufletel……..mersi mult

    • Diana

      Va multumesc mult!
      Trairile sunt pentru fiecare diferite, dar au dureroasa capacitate (comuna) sa ramana in trecut…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *