Iubește TOT ce te lovește

Ne lovește viața, ne lovim noi singuri sau poate o face cineva pentru noi că i-o fost de dragu’ inimii, sau poate o fi vorba de o simplă coincidență, sau poate ne mai trezim cu fața la cearșaf sau cine știe ce mai poate fi, că de’ în ziua de azi și cerul e fățarnic și pereții mai au ochi și urechi. M-am convins de nenumărate ori că nu există încredere sub nici o formă și absolut nicăieri decît acolo unde îți sunt rădăcinile, deși trebuie să recunosc, la început aveam un fel de ochelari roz pe ochi. Încredere în prieteni, încredere în sentimente, încredere în vorbe, încredere în timp, spațiu sau orice altceva din exterior este spus mult prea siropos, chiar dacă de cele mai multe ori refuzăm să recunoaștem.

Dacă îți dorești să ai măcar un singur prieten, cel puțin asta trebuie să fii. Este adevărat și uneori poate suntem mult prea generoși cînd vine vorba despre prietenie. Este absolut necesar să avem cercul nostru de prieteni sau cel puțin unul singur, dar fără îndoială unicul și alături în toate. Este  firesc să vă înțelegeți ca pîinea cu sarea, iar peste un timp să ajungeți la o răscruce de drum unde orgoliul poate bate prietenia. Și desigur este de așteptat faptul că la un moment dat veți fi impuși să recunoașteți prietenia mai mult ca orice sau, de ce nu, să deveniți două persoane absolut străine care parcă nu au avut niciodată nimic în comun.

Cineva drag din familie mi-a spus întîmplător cîteva vorbe legate de ceea ce numim în ziua de azi “prietenie”: “Să nu ai încredere în nimeni, absolut niciodată și nici chiar dacă ți-o vor jura. Adevărata prietenie există doar în familie. Cu alte cuvinte, prima prietenie este cea în care ai crescut, iar cea de-a doua și evident ultima, este cea pe care o vei crește tu. Prieteni să ai, dar prieteni “adevărați” niciodată. Cînd vine vorba de prieteni să fii mai mult decît cu ochii în patru! În ziua de azi și  de cele mai multe ori, prietenia înseamnă mai mult fățărnicie decît respect și recunoștință. Dar să nu uiți nici de cealaltă parte, pentru fiecare prieten ori dacă s-a adeveri că-ți este dușman, să știi să mulțumești în parte. Nu te impune să fii rău dacă sufletul îți spune contrariul și nici chiar dacă cineva ar merita aceeași cruzime pe care ți-a oferit-o. Lasă-i să creadă ce vor despre tine. Într-un final fiecare trebuie să răspundă pentru faptele sale. Tu însă, să continui să iubești ceea ce ai și ceea ce ți-a fost dat.”.

Oamenii răi sunt la fiecare pas și sunt mai răi decît sfîrșitul. Ce ți se mai poate întîmpla odată ce ai trecut în lumea de apoi? Cu siguranță nimic mai rău decît ce ai fost pînă aici. Cu oamenii periculoși în preajmă însă viața poate fi un coșmar sau o luptă continuă. Luptă pentru că nu poți ști niciodată cînd și unde vei fi lovit. Pentru că atunci cînd îți va fi viața mai dragă cineva din preajma ta îți va risipi tot în doar cîteva clipe. Pentru că va trebui să înveți să accepți consecințele și să dai uitării trecutul. Pentru că te vei impune să fii mai dur decît o piatră și  mai puternic decît un munte. Pentru că vei suporta multe, dar niciodată nu te vei da bătut. Pentru că vei deveni altul și nimic din ce ai fost nu va mai rămîne în tine.

Am fost învățați de mici să credem școală, religie, carieră, prieteni și multe altele, dar mai puțin în noi. Despre care încredere poate fi vorba dacă totul este schimbător în ziua de azi? Uneori ne deschidem sufletele în fața celor pe care îi considerăm prieteni. Uneori rupem o bucată din noi de dragul prieteniei. Uneori ne plîngem de ceea ce ne doare cel mai mult anume celor în care credem că vom găsi putere și înțelegere și tot lor împărtășim bucuriile fiind convinși că se vor bucura în aceeași măsură ca și noi. Uneori pur și simplu dăruim prea mult, dar primim un gol mult mai imens decît nimicul. Uneori devenim orbi atunci cînd simțim că vedem cel mai bine. Și tot de atîtea ori ne convingem că nimic pe lume nu poate fi mai sfînt și mai sincer decît ceea ce găzduiește sufletul nostru. Cu toții greșim, rănim și învățăm să iertăm.  Se poate întîmpla fără să dorim sau poate intenționat, dar într-un final contează lecția pe care o însușim, ceea ce am cîștigat și ceea ce am pierdut.

Chiar dacă uneori e greu și credem că este peste puterile noastre, tot ceea ce ne rămîne de ales este viața și credința în ceea ce suntem. Refuz să cred în nenorociri care ar putea doborî un om, refuz categoric să aud despre renunțare la viață din cauza unor tîmpenii! Cît mai multe lecții ne oferă viața, cu atît mai multă putere și încredere în tine, dar nu și în cei din jur. Mai puțină încredere în exterior, mai multă însă în interior. Nimeni nu o va face mai bine decît noi tine. Tot ceea ce ai este al tău și tot trebuie să-ți aparțină în întregime!

 

 

Alte articole

comments

3 thoughts on “Iubește TOT ce te lovește

  1. Hello, Neat post. There is a problem together with your website in web explorer, might check thisK IE nonetheless is the market leader and a good section of folks will omit your wonderful writing due to this problem.

  2. I precisely wished to appreciate you again. I do not know what I would’ve sorted out without the tips and hints shown by you over such a theme. It was the difficult scenario in my position, nevertheless being able to view a professional form you dealt with it made me to cry for joy. I am just happier for the help as well as expect you recognize what a great job you have been getting into instructing many people all through a web site. I am sure you have never encountered all of us.

  3. I simply wanted to say thanks once more. I do not know what I could possibly have undertaken in the absence of those recommendations revealed by you regarding such problem. It truly was a very frightful situation in my circumstances, nevertheless coming across a skilled way you managed that forced me to leap over happiness. I’m just happy for the assistance and as well , have high hopes you find out what a great job you are always accomplishing teaching others all through your web page. I’m certain you’ve never come across all of us.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *