O mamă de bunică

Nu-mi pot aminti cu exactitate chipul tău atunci cînd aveam mai puțin de cinci anișori. Eram doar un pui de om, deși am atîtea amintiri cu tine. Știu undeva în subconștient că ai fost alături de mine încă din primele zile de viață. Știu că dis de dimineață ridicai dealul pentru o mînă de ajutor mamei, iar mai apoi mă luai în brațe ca pe un boț de aur și mai ridicai un deal ca să ajung la grădiniță.  O știm cu toții, le reușeai pe toate, iar de cînd am apărut pe lume ai început să trăiești o grijă dublă,[...]

Citește mai mult...

Plouă…

Cândva, puteam sta lipită ore întregi de un geam, urmărind continuu cum frunzele se clatină sub lovitura picăturilor, privind râulețele lăsate pe sticlă și negândind la nimic, în timp ce gândeam despre toate.

Vara, ploile le puteam privi de pe balcon. Întindeam mâinile și prindeam picăturile care spălau căldura de pe acoperiș. O bucurie neînțeleasă îi cerea sufletului să strige când, în mânile făcute căuș, picăturile nu mai încăpeau.

Uneori, ploaia ne binecuvânta cu câte un curcubeu, iar acesta se arăta parcă întîi pe balconul casei noastre. “Curcubeeeu,[...]

Citește mai mult...

Fă-ți timp…

Omul este o ființă pe cît de inteligentă pe atît de idioată uneori. Zic asta pentru că orice am face, orice am avea și oricît am avea, mereu ne mai lipsește ceva. Ceea ce ne lipsește cu adevărat de fapt fiind timpul.
În viziunea oamenilor timpul este cel care ar trebui să le pună pe toate la locul lor, să vindece rănile, să realizeze visele și să apropie oamenii fără ca ei să încerce să facă ceva. Dar el mai degrabă ne pune pe noi la locul nostru – în pămînt… Pentru că ”din pămînt ne naștem și tot acolo ne întoarcem”.[...]

Citește mai mult...

“Printre tonuri cenușii” – Ruta Sepetyus

Sunt o categorie de cărți indiferent de cine le semnează îți vor face pielea ca de găină și îți vei da seama ca viața ta e atât de frumoasă. Că tragediile noastre pe lângă cele descrise acolo sunt adevărate comedii.

Vreau să vă spun că nu e prima carte care o citesc despre deportările organizate în perioada celui de-al doilea răsboi mondial, dar fiecare dintre ele mă emoționează până la lacrimi. Ororile săvârșite de ambele regimuri – stalinist și hitlerist sau comunist și fascist, cum doriți așa le numiți, ți se par de ordinul fantasticului,[...]

Citește mai mult...

Totu-i despre viață

Ieri, unul dintre cele 16 concerte din turneul cântărețului Pavel Stratan în Statele Unite a adunat moldovenii și românii de prin apropiere de Chicago, unde s-a lansat noul album, “Totu-i despre viață”.

O să trec cu vederea parada mașinilor luxoase, dialogurile cu 3 cuvinte în română și restul în engleză, excesul de parfum scump și ținutele care le întrec la sclipici și șic pe cele de pe Covorul Rosu ale prezenților la concert. O să mă prefac a nu mă afecta nici “boala incurabilă” a moldovenilor de a întârzia oricând și oriunde,[...]

Citește mai mult...

Voluntariat pe bune sau doar de fațetă

Da, la moldoveni lucrurile bune nu durează prea mult. A nu știu a câta oară mă conving de acest lucru. În aproape toate domeniile mă ciocnesc că toate se realizează doar de fațetă. Îmi spuneam că măcar cei care fac voluntariat sunt oameni de nota zece, că o fac dezinteresat. Nu aș fi crezut niciodată să trăiesc momentul acesta de dezamăgire și indignare că și unii din ei pot fi mojici (a se citi necuviincioși).

 Am lucrat timp de câțiva ani buni alături și împreună cu tineri, care își dedicau timpul și cunoștințele comunității.[...]Citește mai mult...

Mamele

Cîteva zile în urmă am sărbătorit Ziua Internațională a Femeii , încadrînd aici ziua mamei, bunicii , fiicei ,soției , iubitei..) . Facebook-ul a fost inundat de imagini cu floricele și sclipici, de mesaje copiate din internet și pe alocuri de ceva din propria creație. Mamele au primit flori… personal, prin curier sau virtual…

Mă întreb ce a simțit acea mamă care nu a primit îmbrățișarea copiilor din cauza distanței de mii de km dintre ea și copii. Sunt sigură că în suflet avea durere și lacrimi dar în fața camerei de la monitor zîmbea,[...]

Citește mai mult...

Pentru noi declară alții

Noi nu mai suntem români și nu știu dacă vreodată o să mai fim. Noi suntem un popor obosit, chinuit de atâtea schimbări nefaste și nesigur de unde vine și încotro se îndreaptă. Un popor care mai scrie cu caractere rusești, într-o limbă cu două denumiri, contaminată cu împrumuturi și înlocuită cu prima ocazie cu oricare alta, vorbită la fel de incorect. Un popor care își ascunde identitatea și roșește când îi e descoperită peste hotare.

Noi nu suntem români și nici măcar moldoveni nu suntem. Noi suntem cetățenii statului care ne oferă posibilitatea să le dăm copiilor un pic mai mult decât ni s-a dat nouă.[...]

Citește mai mult...

Mi-e dor de tine…

…timp, în care minutele aveau încă 60 de secunde și încăpeau câte 100 într-o singură oră…

Mi-e dor de gustul copturilor, în prag de sărbătoare, pe care îl caut disperată în aceeași rețetă, fără de succes.

Mi-e dor de colindul de afară, ascultat dârdâind pe pragul rece, dar care sfârșeau mai repede decât ai fi dorit.

Mi-e dor de târâitul săniilor la deal, de mâinile înghețate, de leacul mirosind a ceapă și ridiche neagră, care te însănătoșea, prin minune, pâna la săniușul de a doua zi.[...]

Citește mai mult...

Traseu unic de frumuseţe (I)

Dacă e să scriu despre mica mea vacanţă la Transfăgărăşan, un traseu extraordinar de frumos şi printre unicele din Europa, deşi, tind să afirm că din lume, atunci trebuie să vă spun că am fost la un pas de a nu merge.  În preziua plecării piciul a făcut o insolaţie. Din start am crezut că e vorba de o intoxicaţie şi mă gândeam să renunţ. Nu îmi păsa de banii plătiţi la agenţia turistică, mă gândeam la binele copilului. După ce i-am administrat paracetamol şi febra a mai scăzut şi dimineaţa i-am făcut analizele de rigoare,[...]

Citește mai mult...

Frica

Se zice că femeile au înnăscut sentimentul de a fi mamă și îl manifestă încă din copilărie, când fiecare păpușă, pisică sau pui, devine copilul lor, pe care îl piaptănă sau strânge de gât la nevoie.
Nu mă țin minte să îi fi acordat atenție deosebită unicii păpuși pe care o aveam sau, să o pun la ungher pentru că a fost neascultătoare. Nu mă țin minte imaginându-mi cum o să arate viitorii mei copii, câți o sa fie la număr, cum o să-i numesc sau la ce universități își vor face studiile.[...]

Citește mai mult...

Acasă

Acasă e mai mult decât un punct geografic, puțin cunoscut de alții, dar știut atât de bine de tot ceea ce ești. Acasă e o bucățică de pamânt, de mărimea unui Univers, pe care o porți într-un colț de suflet prin vămi, peste oceane, peste timp. Acasă e acolo unde gândurile se întorc mai des decât pot picioarele, iar amintirile separă Acasa de restul Lumii…

Acasă face parte din tine, chiar dacă ai mai mult de jumătate din viață trăită altundeva, pentru că acasă e mama și tata, cei de cândva și de acum,[...]

Citește mai mult...

Amprente

Le punem cu toții. Uneori din proprie dorință, alteori involuntar, dar de fiecare dată cu o miză mare de urmări. Fiecare punem mai mult sau mai puțin o amprentă în viața celor de lîngă noi, în viața celor pe care îi cunoaștem și chiar și în viața celor pe care poate îi vedem doar o singură dată. Nu pentru că anume așa trebuie să fie, ci pentru că așa e firea pur omenească. Nu o pui undeva oficial, o pui în viața ta și a celor din jurul tău. Nimeni nu trece prin viață drept un simplu călător și mai ales nimeni nu se poate opune unei stări care vine din interior.[...]

Citește mai mult...

Dumnezeu e acolo unde vrei să Îl vezi

Vorbesc uneori cu rudele în vârstă rămase în Moldova. După întrebarea “Ce mai faceți?“, urmează neapărat ” Aveți biserica noastră acolo? Vă duceți? Vă împărtășiți?”. “Avem, desigur că avem. La cea mai apropiată, slujba se oficiază în rusă și engleză, dar e în regulă, dacă vrei tare, înțelegi“. Nu pot să îi las să își facă griji pentru sufletele noastre și nici să le dau ocazia să îmi judece părinții că m-au crescut în necredință. Nu le pot spune adevărul că îmi e extrem de greu să merg în bisericile ortodoxe să mă rog.[...]

Citește mai mult...

Dragă bărbate

Tu ești mai slab decât vrei sa pari. Ai la fel de multe sentimente și te doare la fel de mult. Nimeni nu îți știe neliniștile, pentru că în concepția ta, a-ți spune of-urile înseamnă slăbiciune. Pe tine nu te vede nimeni când plângi, dar des învinuiești svarka sau curentul că ți-au înroșit ochii. Tu ești arătat drept exemplu că, în lipsa soției, conservezi dulcețuri, murături și salate, dar ești încrezut că “ale Verei îs mai gustoase“. Tu ești la fel de îngrijorat dacă skype-ul nu sună într-o zi și,[...]

Citește mai mult...

Din oglinda

Gindesc, cum ar fi sa-mi analizez firea daca nu as fi eu aceea. Criterii la linii generale: persoana la gen femenin cu virsta prinsa intre frumos si intelepciune, cu perspectiva de a mai ramine ceva timp in bratele acestora.

Aspect fizic: silueta de statura medie, in masura stilat, ochii a caror culoare este mult prea des intilnita , doar ca in adincul lor se oglindeste nuanta specifica sufletului ei. Aparenta vesela coordoneaza cu fata-i grijulie ce in fine ii aduce chipul la unul imperfect. Emotiile schimbatoare, retraierile traite clipa de clipa si chiar absenta mimicilor uneori,[...]

Citește mai mult...

Suntem la fel și, totuși, diferiți

Zilele acestea “Un microbuz plin cu colete a fost jefuit lângă satul Buțeni. Acesta a fost atacat de către trei indivizi cu cagule pe cap. Șoferul microbuzului a fost bătut și jefuit.”, iar reacția cititorilor “Asta e Moldova, nu mă miră”. Și dacă acolo nu te mai uimește nimic, aici, se face curând un deceniu în care mă tot mir. De unitățile de masură sau greutate nestandarte și de gradele lor fahrenheit, m-am mirat la început, dar nu atât de mult încât sa le și folosesc,[...]

Citește mai mult...

Și medicii plâng

După un articol în care mi-am spus off-ul cu privire la oamenii care văd paiul din ochiul celui de alături, dar bârna din ai lui nu, azi am  hotorât să mai scriu despre un alt subiect, care e sensibil. Subiectul e despre spitale, despre medici, despre noi, cei care suntem internați, indiferent că suntem maturi sau copii.

Am să povestesc din experiența mea. Pe alocuri pot să fiu subiectivă. Apropo, toate articolele conțin o notă mai mare sau mai mică de subiectivism. Eu am să încerc să fiu moderată și să nu exagerez.[...]

Citește mai mult...

Dragostea adevărată e UNA

Stăteam cândva în gazdă la o bunică care avea trei copii, cinci nepoți și o mulțime de ani. O bătrânică ieșită din comun prin bunătatea, gingașia și dragostea ei dăruită unui copil străin, nu totdeauna recunoscător. Trăia la un capăt de Bălți, în jumătate din casa cândva a ei, într-o singură odaiță, plină cu lucruri învechite. O vedeam rar, pentru că, cât ar părea de straniu, își petrecea zilele păscând o capră. Capra asta era subiectul principal de ceartă cu nepoata din a doua jumătate de casă. Nu știu dacă bunica își lua funia și ieșea din casă,[...]

Citește mai mult...

Oamenii care ne schimbă

Trecem zilnic pe lânga zeci/sute de oameni, fără a ne da seama că trecem pe lânga tot atâtea Lumi diferite – în care se iubește, în care se plânge, în care se capitulează sau se câștigă lupte, în care se trăiește o clipă cât un Infinit sau o viață cât o clipă. Pe unii nici nu îi observi, pe unii îi prinzi doar în “coada ochiului”, iar pe alții îi păstrezi atât de viu în memorie de parcă i-ai întâlnit ieri.
Dificil de înțeles criteriul după care creierul alege să îi memorizeze pe unii și să îi treacă cu “vederea”[...]

Citește mai mult...

Iubește TOT ce te lovește

Ne lovește viața, ne lovim noi singuri sau poate o face cineva pentru noi că i-o fost de dragu’ inimii, sau poate o fi vorba de o simplă coincidență, sau poate ne mai trezim cu fața la cearșaf sau cine știe ce mai poate fi, că de’ în ziua de azi și cerul e fățarnic și pereții mai au ochi și urechi. M-am convins de nenumărate ori că nu există încredere sub nici o formă și absolut nicăieri decît acolo unde îți sunt rădăcinile, deși trebuie să recunosc, la început aveam un fel de ochelari roz pe ochi.[...]

Citește mai mult...

Înger de mama

Știu că îți vorbesc cam rar, deși aș vrea atît de mult să-ți trăncănesc la cap ore în șir. Știu că nu ți-am fost alături atunci cînd ai avut nevoie și tu de ajutor și nici măcar nu pot să știu cînd voi reuși să te răsplătesc cu toate. Știu că ai plecat departe de mine cu inima cît un purice și tot cu atît de multă durere în suflet. Știu că îmi auzi de fiecare dată glasul cînd plîng în pumn chiar dacă nu îți spun nimic din ceea ce mă frămîntă.[...]

Citește mai mult...

Draga femeie

Tu mirosi mai des a clor decit a parfum. Ai parul in 3 nuante, pe orizontala, pentru ca ti-l vopsesti acasa, singura, si pe unde ajungi pe unde nu, merge si asa, ca doar nu te pornesti pe nici un podium. In oglinda te uiti nu ca sa iti indrepti machiajul, ci sa te asiguri ca nu sperii pe nimeni daca iesi in strada. Ocolesti zimbind hainele de sarbatoare pe care ti le-ai cumparat acum 5 ani si iti zici ca inca nu le-au venit timpul, da barbatul lasa sa te vada si in halat,[...]

Citește mai mult...

Trecuti de mici prin filtre

De ani buni vad in jur tot felul de nationalitati, dar ramin sa cred ca popor mai trist, mai suparat si mai nefericit decit moldovenii nu gaseti. Nu stiu daca exista natiune sau om in particular care sa nu aiba probleme, dar parca nu toti se cicleaza pe ele asa cum o facem noi. Imi amintesc diminetile din troleu cind, aveam senzatia ca merg impreuna cu restul pasagerilor la o inmormintare si asta, indiferent de ziua saptaminii. Am incercat deseori sa raspund cu zimbet privirilor de “sus” care imi examinau pina si ciorapii incaltati,[...]

Citește mai mult...

Viața nu e ușoară, dar merită trăită

Nu sunt o persoană foarte și foarte optimistă, dar nici foarte și foarte pesimistă. Mă situez undeva la mijlocul celor două extreme psihologice. Îmi place să văd bucuria, frumusețea din jur și o apreciez. Dar, nu mă dau în lături să observ și părțile negative ale lucrurilor (la noi, la moldoveni, îți sar în ochi gropile de pe drumuri, chioșcurile și buticurile apărute peste noapte, care dau aspect de harabură totală în peisajul arhitectonic al orașului, femeile îmbrăcate la patru ace la piață cu sacoșe enorme pline cu cumpărături, limbajul plin de ură și înjurături ca la ușa cortului în plină stradă,[...]

Citește mai mult...

Rănim, chiar dacă iubim…

Dacă m-ar întreba cineva de mă consider un copil bun la părinții mei probabil aș înghiți limba de frică. Cred că aceasta ar fi unica întrebare la care mi-ar fi întradevăr greu să găsesc un răspuns potrivit. Îmi este teamă să recunosc, dar am foarte puține cuvinte la acest capitol. Se spune că niciodată nu există „nu pot”, există doar „nu vreau”. Și totuși, aici chiar nu pot… Nu pot spune că sunt sau nu un copil bun la părinții mei. Nu pentru că nu-i am, ci pentru că nu am avut șansa să trăiesc aceste stări,[...]

Citește mai mult...

Prea obositi sa fim altfel II

In memoria Liliei.

Te-ai intrebat unde e sensul si te-ai grabit sa numeri cite iti lipsesc. Ai calculat repede ca pentru a le avea pe toate iti trebuiesc 7 vieti…, 7 sau poate 8 si toate traite la fel de alert. Realizarea imposibilitatii ti-a schitat pe fata un zimbet trist, consolat – nu vei fi niciodata fericit, pentru ca fericirea vine din lucruri, relatii, reusite, iar lucrurile sunt mereu insuficiente, relatiile mereu cu un sfirsit, reusitele mereu prea mici pentru cit iti doresti.

Ti-ai imaginat citeva lumi in care ai fi putut fi daca…,[...]

Citește mai mult...

Zimbesc, chiar daca…

Sa ranesti este foarte usor, dar sa ierti pe cel care te-a ranit spune mult despre sufletul si caracterul persoanei care are puterea de a ierta…

Despartirea doare, singuratatea este apasatoare insa acestea ne sunt lectii de viata. Cine nu a trecut prin astfel de momente, cine nu stie ce inseamna durerea, durerea ce provine din dragoste, dragostea care ne-a parasit, nu a inceput inca sa traiasca, sau viata lor a fost o iluzie…
De ce doare dragostea? Pentru ca tot ceea ce depaseste pragul firescului doare: frigul aspru iti tortureaza pielea,[...]

Citește mai mult...

Copiii vor iubire

O mama isi tine la brat copilul de vreo 20 de ani si se indrapta cu el spre tobogan. Ii sterge gura cu o batista, ii indeasa caciula pe frunte, ii zimbeste si il lasa sa urce in constructia pentru copii de 5-7 ani. Are pe chip o durere resemnata… Ma priveste de parca isi cere scuze pentru copilul dement… Ii intorc un zimbet care imi iese trist… El sare necontenit, pare a fi cel mai fericit din tot parculetul, ii striga intr-un limbaj neinteles ceva si aleagra… Pina sa il ajunga mama,[...]

Citește mai mult...

Ciudat, dar al meu

A fi numit “moldovan” e ca si cum ai primi o insulta, una care poate veni chiar de la cineva nascut intr-un hotar cu tine. Ne insulta rusii, pentru ca le muncim muncile “nedemne de ei”, ne insulta romanii, pentru ca nu stiu cum avem, dupa parerea lor, un grad de inferioritate, ne insulta italienii si turcii ca le prestam servicii nu dintre cele despre care se vorbeste cu zimbet pe fata. Se pare ca, nu ne insulta doar cei care nu ne cunosc.   Moldovenii au cu ce sa te surprinda: au case mari in care intra doar sa stearga praful;[...]

Citește mai mult...